Ceaiurile din Mae Salong
În Mae Salong, Thailanda, o comunitate chineză produce Wu Long care pot concura cu cele mai bune soiuri taiwaneze . Descoperiți sau redescoperiți povestea fabuloasă a acestor ceaiuri atât de speciale și a doamnei Ming, proprietara uneia dintre principalele fabrici de ceai din regiune.
– Articol extras din revista Bruits de Palais nr. 44 – pagina 5 –
Autor: Mathias Minet
În Mae Salong, Thailanda, o comunitate chineză produce ceaiuri Wu Long, demne să concureze cu cele mai bune soiuri taiwaneze. François-Xavier Delmas și Mathias Minet au plecat să le descopere.
De mai mulți ani, numele Mae Salong ne făcea să visăm. Articole de presă, mărturii ale prietenilor care au fost acolo ca turiști, broșuri comerciale care se adunau în dosarul nostru „Ceaiuri din Thailanda”, fără să ne hotărâm să plecăm. Lipsa de timp, alegerea priorităților… sunt atât de multe grădini de ceai de descoperit! Apoi, într-o dimineață frumoasă, Augustin, un nepot al lui François-Xavier, îl sună, se află acolo și îi povestește: câmpurile de ceai ondulate până la orizont, satul chinezesc ancorat în folclorul și istoria sa, entuziasmul unei anumite doamne Ming la gândul că ne va întâlni… Câteva săptămâni mai târziu, Augustin ne trimite mostre de ceai pe care le degustăm… și este o surpriză! Următoarea noastră destinație devine evidentă: vom merge la Mae Salong.
Mae Salong este un sat situat în nordul Thailandei, la aproximativ o oră și jumătate cu mașina de Chiang Rai și la câțiva kilometri de granița cu Birmania. Acesta găzduiește o importantă comunitate chineză, aproximativ 80% din populația sa, care trăiește în principal din turism și cultivarea ceaiului. Satul seamănă în mod tipic cu cele pe care le putem vedea în Yunnan: arhitectura, organizarea socio-economică, gastronomia, fără a uita dialectul, totul ne transportă în această provincie chineză și ne amintește că majoritatea locuitorilor își au rădăcinile acolo.
Este cazul doamnei Ming, cu care am stabilit relații strânse, care s-a născut în Kunming, dar nu a locuit aproape niciodată în China. Ne bazăm foarte mult pe ea pentru a cunoaște mai bine ceaiurile din Mae Salong. Personalitate locală pitorească, ea este proprietara uneia dintre principalele fabrici de ceai din regiune. Povestindu-ne istoria sa, doamna Ming ne dezvăluie istoria Mae Salong, singulară și controversată, departe de atmosfera prosperă și bon enfant care domnește pe străzile satului. Totul începe în China, în 1950…
Un regiment înfrânt
La acea vreme, comuniștii lui Mao Tse-toung (Mao Zedong) i-au înfrânt pe naționaliștii lui Tchang Kai-chek (Jiang Jieshi), iar majoritatea acestora au fugit din țară pentru a se stabili pe insula Taiwan. În provincia Yunnan, însă, un colonel al Kuomintang și oamenii săi nu au depus armele și au organizat rezistența. Yunnan, controlat aproape în întregime de comuniștii lui Mao, s-a dovedit a fi, din păcate, o poziție dificil de menținut, iar soldații naționaliști, împreună cu familiile lor, au fost nevoiți să se retragă de cealaltă parte a frontierei, în Birmania.
Susținuți de Tchang Kai-chek și de CIA, care vede în această armată o oportunitate de a deschide un front în China comunistă, aceste câteva mii de oameni multiplică ciocnirile și escarmouchurile. În 1961, China, exasperată de această amenințare la granița sa, decide să pună capăt situației și obține de la autoritățile birmane expulzarea regimentelor naționaliste. Armata este desființată, mulți soldați sunt repatriați în Taiwan, unii fug în Laos, în timp ce alții se refugiază în Thailanda, în satele de la granița cu Birmania, în special în Mae Salong, unde se stabilește Regimentul 5, la care se alătură în curând familiile soldaților.
Citește mai departeÎn contextul Războiului Rece, fostele trupe ale Kuomintangului sunt primite ca aliați prețioși de către guvernul thailandez. Informând în special CIA și autoritățile țării cu privire la traficul de arme al Chinei către Vietnamul de Nord, acestea devin treptat parteneri indispensabili în lupta împotriva comunismului și, în anii 1970, ajung să fie încorporate în armata thailandeză sub numele de „forțe chineze neregulate”. La acea vreme, principala resursă financiară a acestor trupe, care le permitea să se înarmeze și să-și hrănească familiile, provenea din comerțul cu opiu, produs în cantități masive de cealaltă parte a frontierei, în Birmania. Mae Salong, ca multe alte sate, era atunci un centru important al traficului de droguri, unde opiul și heroina erau taxate și schimbate cu aur, ceea ce a vals munților din regiune numele de „Triunghiul de Aur”.
La începutul anilor 1980, chinezii din Mae Salong au abandonat orice speranță de a se întoarce într-o China eliberată de comunism. Sub presiunea internațională, guvernul thailandez a inițiat o nouă luptă, de cu totul alt fel: eradicarea culturii macului și a traficului care decurge din aceasta. Au fost introduse culturi de substituție: fructe exotice, legume, exploatarea forestieră… La Mae Salong, comunitatea chineză, care nu a rupt niciodată legăturile cu rudele sale taiwaneze, a început să introducă o cultură originală care s-a dezvoltat remarcabil pe insulă în ultimele decenii: cea a ceaiului.
Beneficiind de expertiza și sprijinul taiwanez, chinezii din Mae Salong devin fermieri, defrișează munții din jurul satului, aclimatizează plantele de ceai, învață tehnicile de transformare a frunzelor… De-a lungul anilor ’80 și ’90, soiurile, uneltele și know-how-ul din Taiwan sunt astfel transpus cu succes în Mae Salong. Mediul agro-climatic al regiunii, care se dovedește a fi deosebit de propice pentru cultivarea ceaiului, este un factor suplimentar de încurajare, iar suprafețele cultivate se extind treptat și devin resursa esențială a satului și a împrejurimilor sale.
Ceaiuri taiwaneze într-un sat chinezesc din Thailanda
Doamna Ming ne conduce să descoperim satul ei. În această perioadă de vacanță, mulți thailandezi din Bangkok și din alte orașe mari au venit să petreacă câteva zile aici. Bogat în istorie și cultură chineză, Mae Salong este o destinație turistică foarte populară, care trăiește în ritmul festivalurilor, celebrând uneori trecutul său tumultuos, alteori cultura sa înfloritoare a ceaiului… În împrejurimi trăiesc numeroase minorități, precum Akhas, Laku, Yao sau, puțin mai la sud, Karen, faimoasele femei girafe, al căror folclor constituie o atracție turistică suplimentară pentru sat.
Străzile sunt o succesiune de tarabe și saloane de ceai, toate oferind spre degustare unul dintre cele cinci ceaiuri produse în regiune: Jin Xuan (Crinul de aur), Si Ji Chun (Primăvara celor patru anotimpuri), Qing Xin (Inima verde), Cui Yu (Jade verde) și Gan Nen (Tulpina moale)… Aceste nume au o semnificație specială pentru noi și ne transportă în plantațiile din Nantou, teritoriul ales al Dong Ding taiwanez. Sub aceste nume poetice se ascund de fapt cinci dintre cele mai plantate soiuri (termen care poate fi comparat cu „soiurile de viță de vie”) din Taiwan.
Doamna Ming ne confirmă că este vorba despre aceleași plante de ceai ale căror butași au dat rezultate excelente pe terroirul Mae Salong. Din câte știm, alături de anumite plantații din Nepal, acesta este unul dintre rarele cazuri de aclimatizare a plantelor de ceai pe un terroir străin. Spre deosebire de lumea vinului și a viței de vie, unde numeroase soiuri sunt cultivate pe terroare foarte variate, mica lume a ceaiului, prin compartimentarea sa extremă și hiperregionalizarea sa, oferă foarte puține exemple care să permită studierea influenței terroirului asupra calităților organoleptice ale ceaiului obținut. Pentru o dată, poate că vom putea, cu ceaiurile din Mae Salong, să facem câteva comparații…
Citește mai departeInteresul comparației se dovedește a fi altundeva. Fabricate cu mașini și tehnici specifice Wu Long din Taiwan, aceste cultivare dau ceaiuri cu perle mari, care seamănă foarte mult cu rudele lor taiwaneze. Forma, parfumurile, aromele, ele evocă în toate punctele Dong Ding de foarte bună calitate și subvarietățile lor, precum Jade Wu Long sau Milky Wu Long. Desigur, un caracter lemnos și mineral, puțin obișnuit în cazul ceaiurilor insulare, apare uneori în anumite loturi pe care le degustăm – exprimând poate în acest fel aportul terroirului din Mae Salong – dar asemănările sunt izbitoare și domină impresia generală.
Profesioniștii taiwanezi nu s-au înșelat. Deși o parte din ceaiul produs la Mae Salong este vândut turiștilor pe piața locală, o proporție din ce în ce mai mare din producție este exportată către insulă, unde este apoi vândută ca ceai cultivat în Taiwan. Astfel, comentează doamna Ming, în ultimii ani, munții Mae Salong și împrejurimile sale au devenit o adevărată zonă de subcontractare a pieței taiwaneze. Taiwan, confruntat cu o plafonare a suprafețelor cultivabile pe propriul teritoriu, precum și cu un cost foarte ridicat al forței de muncă, delocalizează de fapt de mai mulți ani o parte din producția sa de ceai, în special în provincia Fujian din China continentală. Rezultatele excepționale ale cultivării ceaiului în Mae Salong, costul redus al forței de muncă și proximitatea culturală au făcut din această regiune un loc ideal pentru extinderea subcontractării. Taiwanul, de la statutul de client profesional important, trece treptat la cel de actor inconturnabil. Ei își înființează propriile fabrici pe teritoriul thailandez și cumpără frunzele proaspete pe care le transformă ei înșiși. Nu trece o săptămână fără ca doamna Ming să primească o ofertă de cumpărare pentru plantația și fabrica sa.
Cu toate acestea, vânzarea nu este la ordinea zilei. Doamna Ming, care a trăit turbulențele istorice din Mae Salong și care, de aproximativ treizeci de ani, a întors spatele acestei cronici zbuciumate, dedicându-se producției celor mai bune ceaiuri din țară, se simte astăzi mai mult thailandeză decât chineză și nu vede neapărat cu ochi buni sosirea acestor veri îndepărtați străini…
Istoria ceaiuluiLista categoriilor postării: Totul despre ceai
Articole asociate
